Trecerea la feudalism in comuna Smeeni

TRECEREA LA FEUDALISM. SECOLELE XV - XIX

În mod firesc, interesul specialiştilor pentru aceste meleaguri a fost constant. De pe plaiuri buzoiene au ieşit la iveală câteva descoperiri fundamentale pentru cunoaşterea trecutului nostru istoric.
Sute de ani pe locurile comunei de astăzi s-a aflat pădure deasă de stejar şi frasin dar şi terenuri întinse unde se putea desfăşura agricultura. Codrii VIăsiei se întindeau şi aici, locuri unde oamenii găsiseră cele necesare traiului. Cert este că la Smeeni a existat dintotdeauna civilizaţie. Inainte de a parcurge toate etapele istoriei medievale şi contemporane trebuie spus că pe teritoriul actualei comune Smeeni au existat mai multe moşii. Asta deoarece suprafaţa de pământ a comunei care a fost împărţită în câteva părţi sau parcele cum s-ar spune, nu a fost niciodată una şi aceeaşi ea suferind diverse transformări (mai mici sau mai mari) de la un deceniu la altul, de la un secol la altul.
Pentru o mai bună înţelegere a evenimentelor derulate de-a lungul vremii pe aceste meleaguri mai este necesar să se facă precizarea că, în numeroasele documente satul Smeeni apare şi cu alte denumiri ca: Şopârliga, Şopârliga Ţiganului, Cacaleţii Vechi sau Cacaleţii din Vale, Curca, Curca Găgească, Lăcusteni şi mai apoi Zmeeni. De asemenea, Sălcioara mai era cunoscută şi sub denumirea de Bistra, Moisica sub numele de Negrea sau Negreasca, Bălaia sau Colibile, Albeşti sau Cacaleţii de pe Coastă, Călţuna sau Cotuna. Unele erau numai localităţi, altele au dat şi numele unor moşii, în timp locuite sau nelocuite. Una dintre moşiile mari şi foarte cunoscute era şi Bălişoara.
În multe acte se vorbeşte despre stăpânirea pământului, deoarece satele "umblau pe bătrâni", pe "moşi", fiecare ştiind că se trage din moşul cutare şi că în hotarul satului are dreptul la atâtea părţi. Hotarul se pare că exista încă de la daci şi că la constituirea statelor feudale româneşti hotarul sau moşia, cuprinse între anumite semne naturale sau convenţionale era ceva existent încă din vechime. Trecerea spre feudalism a făcut ca fiecare familie să ştie ce drepturi are în hotarul sau moşia respectivă, adică ce "părţi" i se cuvin dacă moşia ar fi împărţită. Este necesar să se precizeze că documentele care indică întinderea terenului şi semnele de hotar nu trebuie considerat faptul că oglindesc stăpânirea absolută a întregii suprafeţe, ci numai a părţilor moştenite, cumpărate de la alţi "părtaşi" în hotar, sau comasate prin diferite mijloace de posesorul documentului. De obicei documentele au fost întocmite de multe ori confuz, tocmai cu intenţia de a permite celui ce-l avea să aservească pe ceilalţi părtaşi, aducându-i în starea de "rumâni". .
La Smeeni, documentele vremurilor, atât cât au putut ele grăi, fac trimitere la existenţa unor aşezări organizate destul de bine încă din secolul XV. Unele dintre acte vorbesc despre diferite transferuri de proprietate, iar altele despre schimburi comerciale între locuitorii din sud cu cei de peste munţi, din Ardeal.
Undeva, pe la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului XVI se vorbeşte despre aceste schimburi economice ce scoteau la iveală bogăţia locurilor dar şi faptul că aici exista populaţie de foarte multă vreme. Astfel, conform registrelor vamale, la 1545, trei locuitori de pe moşia Bălişoara făceau negoţ în Ţara Românească şi în Ardeal cu trei transporturi în valoare de 3.340 aspri. În acele vremuri, ţăranii din satele dependente sau cu regim de proprietate făceau negoţ mai activ decât cei din satele moşneneşti care aveau totuşi resurse de trai mai mari şi mai sigure decât ţăranii dependenţi, mai precis pământuri proprii, nefiind siliţi să recurgă decât arareori la izvoare suplimentare de venituri.
În 1546, alţi cinci săteni au efectuat cinci transporturi în valoare de 1.750 aspri, după cum arată documentele vamale braşovene. Priceperea şi frecventele deplasări la Braşov ale negustorilor săteni i-au determinat pe domni şi de boierii dregători să-i folosească pentru a le face cumpărături diverse. În registrul de negoţ din Braşov de la 1547 este pomenit printre alţii un anume "Radu din Bălişoara" care a făcut cumpărături pentru domnie. Valoarea transportului efectuat de acesta era de 280 aspri.
În anii următori sunt înregistrate şi alte transporturi de mărfuri făcute de locuitori ai zonei Smeeniului de astăzi (Bălişoara): la 1548 - în valoare de 3.520 aspri, la 1549 - în valoare de 560 aspri, la 1550 - trei negustori fac patru transporturi în valoare totală de 7.430 aspri, iar la 1551 - alţi cinci săteni duc la Braşov în şase rânduri mărfuri de 6.000 aspri.
Nevoia de într-ajutorare în desfăşurarea negoţului a determinat şi întovărăşirea unora dintre săteni, menţionate şi în registrele braşovene. Aşa se face că printre mulţi alţii este pomenit şi un anume "Mănuilă din Bălişoara". În acel an, la Braşov şapte săteni din Bălişoara au efectuat 13 transporturi ce aveau o valoare de 21.320 aspri.
Dintre localităţile comunei de astăzi, cea mai veche atestare documentară o are localitatea Albeşti. Într-un document datat 17 septembrie 1525, domnitorul Radu de la Afumaţi întăreşte mai multe proprietăţi unor boieri, între care şi Albeştii de la Rătunda lui jupan "Fătul cu fiii Gheorghe, Anactri, Chiriacos şi Neagoe".
Câţiva ani mai târziu, la 1555, se vorbeşte despre existenţa satului Smeeni, sub denumirea de Mogoşeşti. Amintit, alături de alte sate din zonă documentul, redactat în slavonă, este de fapt o întărire dată lui Udrişte sluger.
Este necesar să precizăm că Albeşti este satul cu o istorie mult mai bine conturată decât celelalte localităţi ale comunei datorită numeroaselor documente istorice care s-au păstrat peste veacuri şi al cărui conţinut poate fi valorificat şi astăzi. De unde se trage numele localităţii? De la Albul - poate primul locuitor al satului şi în mod cert unul din oamenii avuţi ulterior.
Astfel, la 30 august 1560, într-un hrisov, Petru cel Tânăr da fiicelor lui Brătoc din Albeşti - Boba, Stana, Dobra şi Sora "să le fie ocină la Albeşti ... din câmp şi din sat şi din deal şi din apă". Numele satului Albeşti mai apare asociat cu cel al proprietarului Brătoc şi într-un alt document de la 5 mai 1563, când tot Petru cel Tânăr dă mânăstirii Nucet nişte „ţigani” pentru unul dintre ei - Călin făcând jalbă Brata.
Şi Bălişoara apare în documentele vremii. La 7 august 1569, Alexandru Voievod dă unui mare boier Dragomir mai multe suprafeţe de pământ atât în câmp cât şi în deal. Acest boier Dragomir este cel care va deveni mai apoi mare spătar din Cepturi, ban care va da numele satului Bănuleşti. În hrisovul cu pricina se mai aminteşte numele unui anume proprietar Vlad, fiul Rusei deţinător de pământuri la Bălişoara (comuna Smeeni) şi Groşani (comuna Costeşti).

"1569 (7077) August 7, Bucureşti
Din mila lui Dumnezeu, 10 Alexandru voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi preabunului Mircea Voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele lui Dragomir cu fiii săi, câţi Îi va lăsa Dumnezeu ca să-i fie ocină În Lipia, care se cheamă ocina Negrească, partea Stancăi toată cât se va alege şi din câmp şi din deal şi de pretutindeni, pentru că a cumpărat-o Dragomir de la Stanca, pentru 1.311 aspri gata, din zilele lui Petru voievod. Şi a vândut Stanca de a ei bună voie această mai sus ocină, partea mamei sale.
Şi iară-şi să-i fie lui Dragomir ocină În Lipia din partea lui Stănămir, din paJtea de sus, Însă din câmp, din ocina care se numeşte Negreasca şi din deal un pogon de vie, pentru că a cumpărat Dragomir de la Stănămir şi de la fratele lui Pravăţ, pentru 400 de aspri gata. Şi au vândut Stănămir şi Pravăţ de a lor bună voie din zilele lui Petru voievod.
Şi iarăşi să-i fie lui Dragomir ocină În Gomoieşti care se numeşte ocina lui Păscul, partea Rusei şi a fiului ei, a lui Vladul, oricât se va alege, pentru că a cumpărat Dragomir de la Rusa şi de la Vlad, pentru 400 aspri şi un loc de casa şi din zăgazuri şi din deal jumătate. Şi au vândut Rusa şi fiul ei Vlad de a lor bună voie.
Şi iarăşi să fie Vişei şi lui Vladul ocină În Bălişoara şi În Groşani paJtea mamei lor, Rusa şi a tatălui lor vitreg popa Gălea pentru că i-a aşezat şi i-a Înfrăţit mama lor Rusa peste mai sus zisa ocină a ei, ca să fie Vişa cu fratele ei Vlad, doi fraţoi nedespărţiţi În veci. Şi i-a Înfrăţit mama lor Rusa de a ei bunăvoie din zilele răposatului Mircea voevod.
De aceea, le-am dat şi domnia mea, ca să le fie de ocină şi de ohabă lor şi fiilor lor şi nepoţi lor şi strănepoţilor lor şi de nimeni neclintit, după porunca domniei mele ... "

În anul 1570, într-un document ce poartă semnătura domnitorului Alexandru al II-lea, apare numele Albului - probabil cel care a dat numele definitiv al localităţii. Este vorba de un hrisov datat 11 iunie dat Episcopiei Buzăului ca să îi fie satul Albeşti o parte de moşie pentru Albu - fiul lui Nicu şi Neaga. 16)
Cam în aceeaşi perioadă un alt document face referire Mogoşeşti, despre care se spunea că era "sat cu mori, vii şi care-i era
întărit clucerului Vlaicu".
De aici, timp de aproape două secole tot mai numeroase sunt documentele vremurilor care fac referire la proprietăţi şi la transferurile acestora de la unul la altul. Pe 25 mai 1567 apare menţionat pentru prima dată şi numele satului Udaţi. Domnitorul Petru cel Tânăr semnează un hrisov pentru Vlad şi fraţii lui Lupul şi Dragul pentru o ocină la Jenteşti parte cumpărată de la "Rădivoae din Udaţi", pe vremea răposatului domnitor Vlad Călugărul când fusese o foamete foarte mare.
Credinţa în Dumnezeu a fost la fel de mare dintotdeauna. Oamenii, indiferent de statutul social, nu se sfiiau să facă diverse danii bisericilor, mânăstirilor. Astfel, la 19 ianuarie 1572 domnitorul Alexandru al II-lea dă mânăstirii "Sf. Nicolae" de lângă Gherghiţa "ca să-i fie vad de moară la Albeşti" despre care se face menţiunea că era moştenire a lui Barbu vornic. Mai trebuie subliniat şi faptul că istoria acestor locuri este strâns legată de cea a zonei Pârscov. Şi de data aceasta apare numele unor proprietari de pământuri din regiunea Pârscov. Acest Barbu vornic avea un ginere - Tatul logofăt - care împreună cu soţia sa - jupâniţa Caplea au dăruit acest vad la mânăstirea amintită. În acelaşi an mai aflăm şi despre alţi locuitori din satul Albeşti. Domnitorul Alexandru al II-lea dă printr-un hrisov fiilor lui Nenciul din Albeşti - Oprea, Dragotă, Burlea, Suma şi fiilor lui Mircea - anume Albul şi Vlad să le fie ocină la Albeşti, "fiindcă este a lor dreaptă ocină şi dedină" . Este o recunoaştere de mai multe secole (unul-două) a unor importante familii de proprietari pe aceste meleaguri.
Alte întăriri de proprietate le face Milmea Turcitul, în august 1582 pentru Cazan şi fiii lui şi la 13 mai 1588, pentru Bădilicea şi nepoţii săi - Coman, Bădică, Otea, Muşat, Burea şi Stan "ca să le fie ocină la Albeşti". Acest Bădilicea este nimeni altul decât unul din marii proprietari de pământuri de la Pârscov, cel care va da şi numele satului de mai târziu - Bădila.
Sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutului celui de-al XVII-lea aduce În prim plan la Albeşti un mare vistiernic - Andronic.
Mare dregător al domnitorului Mihai Viteazul, de origine greacă şi mare ban al Craiovei, acest dregător este începând din 1593 şi vistier. Unchi după mamă al domnitorului, a fost deseori folosit de voievod în misiuni diplomatice. Grec fiind el rezideşte m Buzău mănăstirea călugărilor greci de la Dusicon, situată cum ne relatează două hrisoave ale
lui Mihai Viteazul din 19 mai şi 3 iunie 1594, "din jos, lângă oraşul domniei mele". El este cel care primeşte pe 8 iulie 1596 un hrisov de la domnitorul Mihai Viteazul care-i recunoaşte astfel meritele de bun sfetnic şi care-i întăreşte "ca să-i fie ocină satul Albeştii-Rătundului cu tot hotarul şi cu toţi vecinii şi cu tot venitul de pretutindeni". Această moşie, ca şi altele, era cumpărată de la moşnenii care nu mai aveau cu ce plăti birurile. Se vorbeşte despre o tranzacţie a cărei valoare este de 3.800 de aspri de argint sumă cu care ar fi miluit o mânăstire - Blagoveşteni.²¹)
Pe la 1606, mai precis pe 9 iulie, documentele mai vorbesc şi despre un anume Neagul din Albeşti care a cumpărat cu 1.000 de aspri şi un cal, partea lui Muşat (document semnat de domnitorul Radu Şerban).
La 1612, satul Şopârliga era proprietatea lui Ghica, postelnic al doilea, cum i se mai spunea. Despre acest "Ghica Căciulă-Mare" circula în secolul trecut chiar şi o snoavă. Se zice că moşierul ar fi făcut, la un chef, o prinsoare cu un prieten. El se legase să-i dăruiască atâta întindere de moşie, până unde va putea fugi călare pe un ţap. Se pare că cel cu care ţinuse prinsoare a a izbutit să călărească ţapul şi să fugă departe, câştigând astfel întindere mare, până la o movilă căreia i s-a spus de atunci "movila Ţapului".
Numele marelui vistiernic Andronic mai apare consemnat de-a lungul timpului şi într-un act datat 23 ianuarie 1617 semnat de Alexandru Iliaş pentru mânăstirea "care este lângă oraşul domniei mele Buzău, în jos" (Banu - n.r.).
Hotarele moşiei au fost mereu motiv de dispută. Se vorbeşte şi de celebrele movile de pământ ridicate aici, care ar fi servit se pare de-a lungrul vremii drept repere pentru stabilirea hotarelor diferitelor proprietăţi pentru ca nu existau alte metode de constrângere pentru unii dintre proprietari, multă vreme. În acea epocă se foloseau "cărţile de blestem pentru hotare". Este vorba despre documente în care sunt consemnate datele proprietăţilor şi proprietarii acestora, iar cei care încălcau cele scrise erau aspru blestemaţi. Oameni cu frică de Dumnezeu, de cele mai multe ori aceste împărţiri erau strict respectate. Un astfel de document referitor la Albeşti a fost emis la 12 iulie 1630. Opt ani mai târziu, la 1638 se mai aminteşte de câteva trăsuri ale moşiei Albeşti, consemnate de Ivaşcu vornic şi Popa logofăt.
Pentru prima oară denumirea de Cacaleţi apare la 23 iunie 1639. Hrisovul, emis la Bucureşti şi scris în slavonă, face referire la o întărire de proprietăţi dată marelui comis Radu, probabil urmaş al acelui negustor "Radu din Bălişoara" de la 1547, căruia i se încredinţau o moară la Gura Nişcovului, ţigani, vii în dealul Mirceştilor (Lipia - n.r.) şi Cândeştilor şi satele Cacaleţi, Pâc1enii de Sus şi Pâc1enii de Jos (Berca - n.r.).
Doi ani mai târziu, la 26 noiembrie 1641, mare proprietar la Albeşti devine şi pârcălabul Nan BădiIă, fecior al Albului şi nepot al lui Năstase, fiul lui Bădilicea, care Împreună cu Tatul vătaf şi Ţigulea pârcălab au fost cei trei mari "moşi" bătrâni ai moşiei Pârscov şi ai multor altor moşii înainte de anul 1500. Acest Nan Bădilă a fost pârcălab al curţii domneşti de la Târgovişte, dregător în slujba voievodului Radu Şerban, încă de la 1602-1611. El a avut şi un urmaş cu Tudora, pe Popa Lăudat. Aşa se explică şi faptul că atât documentul de mai sus, cât şi următorul, din 14 aprilie 1643 sunt datate şi înregistrate la Târgovişte. În cel din urmă este vorba de "voinicie de alegere şi luare de dijmă". În acelaşi an, dar la 16 iunie, mai este emisă şi o "carte de blestem" pentru hotare.
Moise spătaru va avea de judecat (3 octombrie 1654) câteva pricini privind şi terenuri la Moisica, la Albeşti, împreună cu alţi 24 de boieri ai domniei, la fel ca şi Mihăilă Brihoci care va primi o carte de hotărnicie pentru partea sa.
Un document din vremea lui Duca vodă vorbeşte despre Şopârliga. La 19 iulie 1674 boierii din Şopârliga şi Meteleu fac danie lui Mihalcea căpitan din Craiova, care a trecut prin zonă cu oastea lui Duca vodă.
Mare proprietar în zonă în acea perioadă este un anume Mănăilă. Numele său apare într-un act datat 28 februarie 1680 când Vlaicu - fiul Drăghiei cedează moşie lui Mănăilă ceauş "pentru datorie la hotărnicie". Familia Mănăilă locuia la Bălişoara (fost cătun lângă Smeeniul de astăzi) şi participa activ la schimbul de mărfuri cu Braşovul. Tatăl lui Mănăilă - Stoian căpitan de Buzău, zis şi Mănicescu, a lăsat jumătate din moşiile pe care le avea Episcopiei Buzăului, şi o altă parte Mânăstirii Banului (conform testamentului din 9 decembrie 1729). Mănăilă s-a născut pe la 1653 şi a ajuns mare clucer, folosit ca mare căpitan de margine ori de lefegii în locul tatălui săi care devine mare serdar. A fost unul din sfetnicii apropiaţi ai domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, care îi încredinţează slujbe de mare încredere în această parte a Munteniei.
Tot el este cel care va preveni chiar un complot împotriva lui Constantin Brâncoveanu, fiind ridicat la rangul de mare şertar. Este trimis la Poartă cu haraciul şi numit apoi reprezentant al domnului pe lângă sultan. Era mare proprietar şi în satul Mărăcineni unde va primi vizita domnului Constantin Brâncoveanu. La 20 februarie 1680 el va primi de la vărul său Draghia, pentru o datorie, parte din moşia Albeşti, ulterior cumpărând în mai multe rânduri părţi din această moşie (la 1685 ş.a.). Pe parcursul mai multor ani acest dregător Mănăilă va primi o serie de terenuri şi de la un anume Ianache (25 februarie 1685). Acesta era "iuzbaş ot Maxinu" (Maxenu) a cărui fiică - Vica - se va căsători ulterior cu Gheorghe Sărăţeanu - al treilea fiu al lui Negoiţă paharnicul. Ea va primi ca zestre din partea tatălui moşia Siliştea Albeştilor.
Anul 1685 a fost unul foarte secetos, atunci înregistrându-se foamete mare. Tot atunci Ianache iuzbaşa va da şi alte terenuri din Albeşti lui Mănăilă (25 aprilie 1685). Din căsătoria lui Gheorghe Sărăţeanu cu Vica va rezulta şi Constantin (Dinu) Sărăţeanu, cunoscut mai târziu sub porecla de "Jugăurs".
Începutul de secol XVII va fi marcat de numeroase litigii în ceea ce priveşte proprietatea asupra diverselor terenuri. La Albeşti şi în zona apropiată, printre altele, întinse suprafeţe de pământ aparţineau marii familii a boierilor Filipeşti, în acte făcându-se vorbire de un anume popa Radu Filipescu. Acest boier era fiul lui Constantin cronicarul (fost proprietar al moşiei Măteşti) şi al Bălaşei Greceanu. El a avut un urmaş, pe stolnicul Constantin Filipescu, căsătorit cu Maria Obedeanu. Despre moşia Moisica se mai cunoaşte faptul că o mare parte din ea a fost stăpânită, pe vremuri, de ţărani care, cu timpul s-au vândut boierului împreună cu pământul devenind iobagi, iar moşia lor - boierească. La 7 august 1718 "Ion cu frate-său Stoica" vând ocină lui popa Radu. O altă dame şi vânzare către acesta din urmă fiind făcută la 3 noiembrie 1726, act înregistrat "la Albeşti, pe Călmăţui".
Pământurile Smeeniului au fost motiv de dispute între boierii de aici şi cei din Unguriu. La 22 mai 1742, Caloian Buzăianu face o "jalbă de împresurare" către dregătorie împotriva egumenului Macarie de la Unguriu. La aceeaşi dată este înregistrată şi o "poruncă" a mai marilor judeţului de cercetare către Şerban Cândescu, fost mare paharnic în pricina lui Caloian căpitanul târgului Buzău (proprietar şi el aici) cu egumenul de Unguriu. Nu se ştie însă cum s-a finalizat acest litigiu.
Undeva pe la 1754, moşia Bălişoara a aparţinut şetrarului Ştefu din Merei (fiul logofătului Balea şi al Stanei şi fin al paharnicului Şerban Cândescu) şi a economului Radu. Primul dintre ei, răposând lasă pământuri soţiei sale Caliţa, nepoţilor şi sătenilor (diata din 16 martie 1754). Un nepot al căpitanului Stoian Mănăilescu Constantin Mănăilescu - a participat la hotărnicia moşiei Bălişoara.
Trebuie spus faptul că şi în regiune numeroase moşii fuseseră dăruite de boieri - vechii lor stăpâni - pentru odihna de veci a sufletului lor. Aproape întotdeauna aceste moşii erau fără sat, adică fără clăcaşi care să le lucreze. Se vede treaba că boierii respectivi dăruind mânăstirilor şi spitalelor moşii fără sat, voiau, pe lângă odihna de veci a sufletului, să-şi păstreze şi putinţa unei vieţi tihnite pe pământ. În secolul XIX statul şi eforiile aveau în regiune multe moşii. Una dintre acestea era moşia Moisica, partea zisă a Banului, care fusese a Mânăstirii Banului din Buzău. O alta era moşia Salcia, Mogoşeasca, moşia Ghigiul care fusese a mânăstirii Ghigiul de lângă Ploieşti. De asemenea şi moşia Şopârliga, partea zisă Brebeanca şi moşia Brădeanu erau proprietate a Eforiei Spitalelor, iar moşia Sudiţi - proprietate a Liceului român Braşov.
Litigiul dintre egumentul Macarie de la mânăstirea Ungureu cu mânăstirea Berca, moşnenii şi mânăstirea Bradu revine în atenţia isprăvniciei judeţului. La 17 februarie 1769 satul Udaţi este amintit într-un catastih de seamă a egumenului Macarie (biserica având aici pământuri), iar la 11 mai 1781 se vorbeşte despre o poruncă de cercetare la ispravnici în pricinile amintite mai sus. De asemenea, este momentul când în zonă capătă puteri sporite familia Vernescu. Într-un document din 21 februarie 1785 este menţionat postelnicul Constantin (Dinu) Vernescu când domnia a poruncit ispravnicilor de Buzău să cerceteze şi să ia măsuri ca să nu se mai taie arborii de pe moşia Şopîrliga-Smeeni. Mai trebuie amintit faptul că într-un zapis de la 1784 se vorbeşte despre moşia Sălcioara prin care pităreasa Binca Cândescu i-o vinde cumnatului său Scarlat Câmpineanu.
Sfârşitul secolului al XVIII-lea vorbeşte despre Smeenii de azi sub denumirea de Cacaleţii din Vale, iar mai apoi cea de Lăcusteni (sat mâncat de "acalete", adică lăcustă în limba turcă). Trebuie spus că în următorul secol (1785-1875) comuna a avut în componenţă satele Smeeni, Sălcioara şi Moisica şi satul Albeşti. Mai apoi satul Albeşti a fost ataşat cu satul Udaţi, formându-se comuna Albeşti.